Filosoful britanic Bertrand Russell încearcă să stimuleze oamenii ca să lase grijile și nefericirea departe, pentru a încerca să devină fericiți. El însuși, în adolescență căzuse pradă depresiei vârstei și încet dar sigur a redescoperit mirajul vieții.
Pentru a fi fericiți, Bertrand consideră că oamenii trebuie să scape în primul rând de nefericire, acel sentiment anxios care apare din următoarele cauze: competiția, plictisul și antrenul, oboseala, invidia, simțământul păcatului, mania persecuției și frica de opinia publică.
Dar totuși, câți oameni au timp să se gândească că sunt nefericiți?
Russell pornește în explorarea filosofiei omului nefericit, al celui ce-și caută fericirea, prezentând trei figuri triste care care nu pot ajunge niciodată din stadiul nefericirii în cel al unei fericiri mult căutate. Cei trei sunt: păcătosul, narcicistul și megalomanul.
Păcătosul nu este păcătosul efectiv și este acela care vede povară păcatului chiar înainte ca aceasta să existe, fiind obsedat de acest sentiment. Păcătosul vede păcatul în orice, oricând, nu doar faptic ci pur și simplu printr-o gândire anticipativă.
Narcicistul se autoadmiră și dorește să fie admirat. Vrea să fie iubit de mulți oameni, nu doar de unul/una ci de o comunitate de indivizi, sfârșind prin a-i pierde pe toți admiratorii săi. Un narcisist se simte bogat dacă are mulți admiratori dar suferă de nefericire când comunitatea lui nu crește exponențial.
Megalomanul vrea să inspire teamă, fiind asemenea unui conducător, dictator care știe ceea ce este mai bun pentru toți, gândind și acționând în numele acestora. Este omul care emană aroganță și mereu vrea să fie în prim planul vieții sociale, fiind personajul central al întregii lumi, societate și un zeu al puterii pentru care dorește recunostință.
Competiția se reflectă în lupta din viața zilnică, când omul trebuie să-și asigure cele necesare traiului său propriu și al familiei sale. Orice afacere implică oameni, fie că sunt patroni sau simpli angajați, munca lor impune un standard profesional care se reflectă și în viața lor obișnuită.
Familia este mereu în prim plan dar fără o carieră profesională, familie este neferictă din cauza lipsurilor la care este supusă. Viața încrâncenată, tenace duce la nefericire. Indiferent de lupta pentru pentru supraviețuire, omul trebuie să țină cont și de sufletul său, să facă parte cu natura și să vadă dincolo de limite, spre fericire.
Pentru celelalte cauze și descrierea lor, a se citi cartea lui Russel, pentru că tema fericirii este una universală și puțini oameni beneficiază de ea. Unele persoane nici măcar nu-și dau seama că sunt fericiți în realitate, pentru că obișnuiesc să-și plângă nefericirea.
Omul trece ușor prin stadiile vieții, iar balanța între fericire și nefericire se poate înclina oricând, în orice parte, totul ținând cont de mentalul omului. Oare așa este? Citind cartea, putem afla lucruri interesante, care pot să ne coordoneze gândurile și mentalitatea.
Fericirea este de două feluri, fericirea inimii care este la îndemâna tuturor și fericirea minții, care este doar pentru cei care știu să citească și să scrie. Fericirea minții este ca o relaxare, odihnă specific oamenilor de cultură, de știință care-și folosesc logica pentru a îmbunătăți viața semenilor.
În căutarea fericirii – Bertrand Russell, Anglia
Editura Humanitas,
București, 2013
Lasă un răspuns