Filmul se desfăsoară concomitent pe două planuri: unul legat de afacerile bănoase (Wall Street) iar celălalt în zona referitoare la sănătatea omului.
Oamenii prin modul lor de viață își influențează inevitabil mentalitatea de gândire și acțiune, deci și sănătatea.
Pembroke (interpretat de Harry Groener) este Președintele unei companii de pe Wall Street. Acesta nu s-a simțit bine și a plecat la un centru SPA, în munți și refuză comunicarea cu colegii săi. Acestia au nevoie de el pentru a încheia o afacere importantă, motiv pentru care, acționarii companiei îl trimit pe agentul de bursă Lockhart (interpretat de Dane De Haan) să-l readucă la New York pentru a se salva o fuziune a companiei. Având multe promisiuni din partea conducerii companiei, Lockart pleacă într-o scurtă călătorie spre centrul de vindecare al șefului său, din zona Alpilor. Ajuns în apropierea locului, constată că-și pierde semnalul de la telefon.
Lockhart ajunge la sanatoriul liniştit, poate mult prea liniștit, unde se presupune că pacienţii primesc un leac miraculos. Anunțat că trebuie să revină spre seară după Pembroke pentru ca acesta să-și termine tratamentul, își cheamă un taxi și pleacă în orășelul unde toți locuitorii sunt ciudați și există doar un telefon fix, ca mod de comunicare cu exteriorul.
Pe drum are un accident și se trezește cu piciorul în ghips. Revine la sanatoriu iar Pembocke refuză să colaboreze cu el.
În scurt timp, Lockhart constată că starea lui se înrăutăţeşte iar totul devine ciudat.
Un pacient Morris moare, o cunoaște pe pacienta Hannah care-i provoacă unele sentimente și pe doamna Watkins care face pe detectiva.
În timpul petrecut în centrul SPA, Lockart își aduce aminte de tatăl său căruia îi urmase în profesie. Tatăl său fusese cinstit și din acest motiv a fost păcălit cu usurință de oameni precum Pembroke. În urma acestor pierderi, tatăl lui Lockart își falimentase clienții și a avut remușcări, sfârsind prin a se arunca mortal de pe pod, în fața fiului său. În același timp, acasă, mama lui Lockart conștientizează că nu-și va revedea fiul și moare, după ce lovește o figurină, o balerină visătoare ca și fiul ei…
La scurt timp, Lockhart este diagnosticat cu aceeaşi afecţiune ca şi ceilalţi pacienţi de către directorul centrului medical, ameninţătorul dr. Volmer (interpretat magistral de către Jason Isaacs) şi constată că este captiv în refugiul alpin. Lockhart începe să piardă contactul cu realitatea şi trebuie să îndure chinuri inimaginabile în timpul propriului său “tratament”.
Ajunge să umble ca un somnambul și să nu facă diferență între realitate, imaginație, somn… Taote persoanele din jurul său par niște figurine de balet, care joacă în spectacolul vieții lui.
Lockkart încearcă să devină lucid, sau poate este prea lucid? Realitatea este cea înconjurătoare sau totul este doar un vis, trasat de propriile lui dorințe?
Filmul oferă o atmosferă de vis unde neliniștea apăsătoare și surprizele sunt elementele cheie. Nimic nu este așa cum pare, iar filmul ne poartă într-o lume care există dar mulți nu o văd….
O terapie pentru viață – A cure for Weliness, SUA
Distribuție: Dane DeHaan, Mia Goth, Celia Imrie, Michael Mendl, Jason Isaacs, Carl Lumbly
Regia: Gore Verbinski
Producător: Regency Enterprises
Anul apariției: 2016
Gen: dramă, thriller, science fiction
Durată: 146 min
Lasă un răspuns