Dezvoltarea curajului și a încrederii de sine depinde de mai multe condiții ale eu-lui: dorința puternică și îndârjită de a începe să ținem discursuri, să știm exact ceea ce vrem să vorbim, să avem încredere în noi și să exersăm. Trebuie să ne stăpânim emoțiile și să ne dorim să vorbim în public.
Teama de a vorbi în public pornește din interiorul omului, de la sinele său și de modul în care-și gestionează emoțiile și sentimentele.
Formarea încrederii în sine se face prin pregătirea discursului, în a ceea ce se va spune, a frazelor din text și o ideilor specifice subiectului prezentat. Trebuie alese informațiile cu atenție, astfel încât să existe și unele de rezervă, care să fie așa numita rezervă de putere. Un discurs trebuie pregătit și să fie ales subiectul din timp pentru a exista atât de necesare momente libere de creionare a prezentării.
Fiecare discurs are propria structură fără reguli clare. Fiecare punct se expune în așa fel încât să nu se revină la punctul respectiv după ce se face trecerea către alte idei. O structură de discurs ideală ar conține: enunțarea datelor, comentarea acestora și discutarea lor în amănunte,(p. 54 – apud. dr. Conwell).
Planul unui discurs conține: prezentarea unei situații problematice, expunerea unei soluții care să remedieze situația și apelul la implicarea celor din jur. (p. 54)
O schemă de discurs conform autorului este următoarea: asigurarea emițătorului că publicul are atenția captată, cîștigarea încrederii acestui public, enunțarea datelor și apelarea la motivațiile care îi determină pe oameni să reacționeze. (p. 54)
Se pot căuta contra-argumente ale discursului, verificarea concluziilor deci este necesară o ordonare a ideilor. Notițele prezente la un discurs, reduc cu 50% interesul publicului.
Îmbunătățirea memoriei: un om irosește efectiv 90 % din memorie și folosește doar 10% (p. 56). Cititul cu voce tare folosește două simțuri: văz și auz, îmbunătățind de asemenea și memoria. (p. 58). Memoria vizuală este importantă în cadrul memorării, iar prin repetiție, se fac asocieri memorative. Legile firești ale memoriei sunt întipărirea, repetarea și asocierea de idei. (p. 73).
Prezența și personalitatea oratorului sunt importante. Personalitatea ține de ereditate și mediu. Vestimentația oratorului este de asemenea importantă.
Oratorul trebuie să fie odihnit și să nu mănânce mult înaintea evenimentului. Energia nu trebuie blocată pentru că atrage publicul. Un orator este acceptat sau respins înainte de a vorbi. Zâmbetul produce efecte pozitive asupra asistenței. Aerul curat, sala luminată corespunzător și dimensionată ideal în funcție de participanți și mimica, gesturile sunt importante în de mersul discursului (pp. 116-117). Mâinile trebuie să fie ținute lângă corp nu în buzunar sau în altă poziție..
Discursul începe cu o introducere scurtă de maxim două fraze, liberă nu cu o glumă care poate că nu este gustată de toti cei prezenți sau cu scuze ci trebuie stârnită curiozitatea, pornind de la o poveste, un exemplu tipic, o întrebare, parafrazarea unui citat sau folosirea unui obiect (o monedă ca recompensare).
Încheierea unui discurs se face lent nu brusc, prin rezumarea punctelor de vedere, îndemn la fapte, compliment sincer și succint, încheiere cu umor, în versuri, cu un citat din Biblie sau prin construirea unui punct culminant.
O popularitate a unui eveniment poate duce la suprasaturare…
Parcurgând această carte, cititorul poate învață mici secrete care fac diferența dintre o discuție publică și un discurs al unui orator.
Cum să vorbim în public – Dale Carnegie, SUA
Editura Curtea Veche,
București, 2007
Lasă un răspuns