„În viață faci ceea ce vrei – trup, minte, suflet” este deviza lui Denzel Washington care îl interpretează pe Robert McCall în cadrul acestei pelicule.
Robert McCall a fost un om cu un trecut întunecat dar în slujba celor buni, a țării pentru care este devotat: Statele Unite ale Americii. El a fost căsătorit cu Vivien, iar în momentul când a rămas văduv, a decis să renunțe la lupta fizică și psihică, se devină un om normal, unul care-și trăiește viața obișnuită: servici, acasă și să se dedice pasiunilor sale. Îi place să citească, la fel cum și Vivien fusese o cititoare pasionată.
Un om obișnuit are prieteni, colegi de serviciu, locuri pe care le frecventează și implicit trebuie să socializeze.
Terri este o femeie care frecventează cafeneaua unde Robert își petrece nopțile Discuțiile lor sunt bazate pe literatură. Robert îi povestește despre omul care și-a atins țelul de a prinde peștele care i-a dat de furcă, însă nu s-a bucurat de victorie, pentru că rechinii i-au luat prada. Terri începe să gândească ca o specialistă în psihologie dar este conștientă că nu are sanșe să scape de viața în care fusese împinsă de împrejurări. Robert știa că este prostituată și vroia să o ajute, dar doar prin sfaturi și gânduri bune.
Un coleg de serviciu de la un depozit de bricolaj își dorește să treacă examenul pentru obținerea licenței de agent de pază, deși era supraponderal. Robert îi induce o stare de confort, care să-l facă să-și dorească și să-și impună anumite țeluri. Robert îl ajută să evolueze și să-și depăsească limitele.
Între timp, Terri este agresată de către peștele ei Slavi, iar Robert decide să facă dreptate, fără a cunoaște faptul că acțiunile sale vor implica nu doar pe mafiții ruși locali, ci o rețea internațională, în care sunt incluși agenți de poliție, politicieni și nu doar din America…
Uneori, o flacără nu este începutul unui dezastru ci stingerea unor conflicte sau ilegalități. Ironia vieții este că atunci când îți dorești liniște, tumultul vieții nu te lasă în pace.
Trecutul nu poate fi șters cu buretele, iar ceea ce omul trăiește în prezent, în mod cert îi influențează viitorul, care ține cont de trecut. Indiferent de ceea ce se întîmplă, fiecare își urmează calea și chemarea.
Terri este doar o poveste, o fărâmă din viața și agitația lui Robert McCall, care începe încet dar sigur, să considere că dreptatea Justiției trebuie sprijinită și din umbră. Oare va reuși? Vor plăti cei dragi lui, pentru noile acțiuni? Mai are persoane apropiate care să țină la el? Uneori, o întrebare naște o nouă întrebare! Răspunsurile se pot găsi urmărind filmul, care este unul cam violent, dar cu o poveste și o intrigă interesantă.
Omul este ca un pește, care trăiește în confortul său și luptă pentru a-și păstra teritoriul și cee ce a dobândit în cursul existenței, dar vrea să-i ajute și pe cei de alături, fiind uneori o pradă vulnerabilă.
The Equalizer, SUA
Distribuție: Melissa Leo, Denzel Washington, Chloë Grace Moretz, Bill Pullman, Haley Bennett, Marton Csokas, Johnny Messner, David Harbour, Vladimir Kulich
Regia: Antoine Fuqua
Producător: Columbia Pictures
Anul apariției: 2014
Gen: acțiune/crimă/thriller
Durată: 131 min
Lasă un răspuns