1989 – Dr. Hank Pym a inventat substanța care realizează transformări moleculare și atomice, ceea ce schimbă percepția despre dimeniune, timp și spațiu/ El constată că această descoperire va oferi putere posesorului și poate duce la distrugerea lumii, astfel că refuză să prezinte ultimele descoperiri. Soția lui își pierde viața în timpul unei misiuni la care participase cu el, iar acest eveniment îi influențează atât propria-i viață cât și relația cu fiica Pope.
Hank Pym se retrage din companie, chiar forțat de acționari, iar Darren, asistentul său dezvoltă cercetările și în timp, acesta descoperă că poate avea tot ceea ce-și dorește, adică putere și bani, chiar punând în pericol umanitatea.
Scott se răzbună pe compania Vista și le sparge sistemul de securitate cibernetică, transferând bani la diverși clienți. Arestat, după ispășirea pedepsei nu-și găsește loc de muncă. Fosta lui soție se recăsătorește cu un polițișt și se opune vizitelor lui Scott la fiica lor Cassie, până ce acesta nu-și rezolvă viața din punct de vedere al normalității existențiale.
Hank va apela Scott pentru a purta costumul și să dețină puterea Omului Furnică. Totul începe cu o capcană de atragere a lui Scott și va ajunge la un moment în care nimic nu mai este normal, iar furnicile pot fi conduse și coordonate de către oameni, Hank-Scott-Pope în speță.
Filmul are aspecte comice, de acțiune într-o lume ce are una fantastică, dar conform dezvoltărilor tehnologiei, în curând nu vom mai putea separe normalul de ireal.
Nu este vorba de salvarea noastră, ci de salvarea lumii lor – spune Hank Pym, simbolizând trecerea generațiilor, iar conceptul de prezent este atât de fragil că oricând poate fi deja trecut. Important este ca viitorul să fie salvat, iar oamenii să conștientizeze până unde sunt de folos cercetările și descoperirile tehnologiei.
Omul poate descoperi multe, poate chiar are toate instrumentele și datele necesare dar nu reusește să le potrivească într-un puzzle perfect. Oamenii au extrem de multe amintiri din trecut care așteaptă să fie descoperite. Memoria vizuală poate fi îmbunătățită de inteligență. Logica gândirii stă la baza memoriei și implicit a raționamentului.
Prin intermediul filmului putem observa că indiferent de modul de viața, cea mai importantă bogăție a omului o reprezintă familia și valorile umane ce induc comportamente neașteptate. Omul este o ființă superioară care comunciă în diferite moduri cu alte vietăți și poate coordona viața pe planetă, deci este unicul răspunzător de viitorul semenilor săi. Viața poate fi un coșmar sau o călătorie spre perfecțiune. Pentru o viața liniștită, a cărui liber arbitru suntem noi, nu trebuie să ne risipim puterea și să așteptăm ceea ce este bun, să nu fim conduși de aparențe, să nu ne irosim inutil energiile în lucruri neplăcute sau mărunte făra a vedea marile realizări.
O persoană nu este împlinită până nu va face ceva în folosul și în sprijinul altora, chiar dacă acest concept pare depășit, totuși o viață fără prieteni, fără realizări poate fi una stearpă ce pe lângă o izolare forțată sau nu poate duce la dereglări existențiale.
Furniciile sunt insecte mici ce nu pot învinge singure în lupte, dar împreună formând o echipă, pot obține lucruri neașteptate, la fel ca și omul care se poate alia cu cei din jurul său, pentru a salva mediul, natura, adică viața însăși în contextul unui viitor incert, de nedescifrat.
Ant-Man – Omul Furnică, SUA,
Distribuție: Paul Rudd, Michael Douglas, Judy Greer, Evangeline Lilly, Chris Evans, Sebastian Stan, Hayley Atwell, Michael Pefia, Anthony Mackie,
Regia: Peyton Reed,
Producător: Big Talk Productions,
Anul apariției: 2015,
Gen: ACȚ, SF,
Durată: 118 min,
Itís nearly impossible to find educated people in this particular subject, however, you seem like you know what youíre talking about! Thanks