Bambye

MERITĂ SĂ MORI – Lee Child

Lee Child a ajuns celebru în literatura americană și universală pentru aventurile pe care le trăiește cititorul său, pus în pielea lui Jack Reacher. Suspansul, modul de interacțiune al personajului principal cu cei din jurul său și aventurile misterioase sunt elementele de bază care atrag cititorii. Nimic nu este așa precum pare la început.

Jack Reacher este un outsider singuratic, un fost militar care nu are casă. Unica lui locuință este propria-i țară. Familia lui este națiunea, oamenii simpli, cinstiți, buni pe care-i ajută de-a lungul călătoriei sale.

Jack Reacher este simbolul singuraticului, al războinicului și al răzbunătorului care prin relațiile la care apelează, îi ajută pe cei asupriți, pe cei care au nevoie de ajutor. În urma lui, rămân cadavre ale celor certați cu dreptatea și mulțumirile oamenilor salvați din situații imposibile. Reacher este obișnuit cu viața grea, dificilă pentru că a fost un militar de renume care a rezolvat multe situații limită. Viața de după armată devine una plictisitoare dacă andrenalina lipsește cu desăvârșire, dar pentru Jack, acest lucru nu este valabil.

În volumul „Merită să mori”, totul începe într-un bar. Asistă la refuzul unui doctor beat, de a consulta o pacientă care este grav bolnavă. Jack decide să intervină și=l transportă cu autoturismul său pe doctor la pacient, la Eleanor Duncan. Acolo descoperă cu surprindere, că Eleanor este bătută în mod regulat, de soțul ei Seth, un mare afacerist local.

Jack îl conduce acasă pe doctor, după care se decide să mai rămână o perioadă de timp în micul orășel american și se cazează la motelul obscur a lui Vincent. Ajuns la bar, are o dispută cu două persoane care-l provoacă. Jack îl bate măr pe Brett și-l pocnește pe celălalt individ, care este Seth. Din acel moment, Jack este implicat atât fizic cât și emoțional într-o dispută cu Seth.

Seth Duncan încearcă prin diverse tertipuri să scape de Jack, dar acesta este vigilent și bine pregătit să facă față oricărei provocări și a oricărei situații ostile. Acesta apelează la ceilalți membri din clanul Duncan: Jacob, Jasper și Jonan.

Vincent este obligat să-l alunge pe Jack dar nu înainte de a-i spune povestea tragediei orașului, cauzată de cei patru Duncan care dețin unica firmă de transport pentru porumbul localnicilor și de asemenea pentru alimentarea cu produse, în zonă. Primul post de poliție sau spital se află  la peste 100 de km. Clanul Duncan conduce orașul și toți trebuie să se supună pentru a nu intra în dizgrația lor, pierzând bunuri materiale sau chiar propria lor viață.

Clanul Duncan deține o echipă de fotbaliști, al căror activitate sportivă nu se desfășoară pe terenul de joc ci pe străzile orășelului. Prin intermediul acestor sportivi, clanul Duncan își protejează afacerile și-și asigură protecția locală.

Pe parcursul cărții, cititorul va descoperi noi mistere, aliați ai lui Jack, umbre ale tenebrelor și dispariții ciudate care au avut loc cu mulți ani în urmă.

Trecutul orășelului iese la iveală încet dar sigur influențând destinele mai multor locuitori. Viața poate fi un coșmar sau o călătorie spre perfecțiune este ceea ce descoperă locuitorii micului orășel.

Merită să mori – Lee Child, SUA

Editura Trei,

București, 2017

2 comentarii publicate

  1. Buna! Acesta este primul meu comentariu aici, asa ca am vrut doar sa dau un strigat rapid si sa spun ca imi place cu adevarat sa citesc articolele tale. Puteti sugera alte bloguri/site-uri web/forumuri care acopera aceleasi subiecte? Multumiri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*